Atacantul naţionalei a declarat azi în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în cantonamentul reprezentativei României din Austria că vrea să-şi încheie cariera la Rapid.
 ”Nu pot să reneg faptul că am plecat din campionatul românesc. Momentan nu se pune problema să mă întorc, însă n-o să mă retrag pînă n-o să mai joc măcar un meci în GiuleÅŸti. Din respect pentru fanii Rapidului nu mă voi duce să joc niciodată la Dinamo sau la Steaua, rivalele Rapidului. M-am despărÅ£i de Auxerre ÅŸi trebuie să-mi aleg cu cap viitorul. Sînt în discuÅ£ii cu anumite cluburi, dar nu e nimic concret”, a precizat Daniel Niculae.
Tricolorul a mai afirmat: “Nu e greu că altii sînt în vacanţă, iar noi în cantonament cu echipa naÅ£ională. Pentru noi este o onoare, chiar daca a devenit deja un sablon aceasta expresie. Speram ca aceste amicale, cu Ucraina, cu Macedonia si cu Honduras sa ne ajute în viitor.
Conteaza si rezultatele, însa scopul principal este jocul. Trebuie să gasim o formula de joc, sa lucram la automatisme. E adevarat, victoriile aduc victorii, victoriile ne dau încredere, însă trebuie să ne gîndim în primul rînd la jocul nostru, la ceea ce am făcut bine ÅŸi mai puÅ£in bine în partida cu Ucraina. Să rămînem cu aspectele pozitive ÅŸi să remediem cele care nu ne-au reuÅŸit”.
Niculae a acuzat ÅŸi el starea tensionată din fotbalul românesc: “ToÅ£i avem o parte de vină, începînd cu presa, pentru că promovează anumite personaje la anumite emisiuni pentru a face rating. De aceea sunaÅ£i aceleaÅŸi personaje. Cînd aflaÅ£i că vă scade ratingul cu 0,01% vă inflamaÅ£i”.
Atacantul crede că indiferent de rezultatul meciul cu Macedonia de miercuri vor fi criticaÅ£i: “Indiferent dacă vom cîştiga sau vom pierde vom fi criticaÅ£i, cu siguranţă. După victoria din Polonia am fost criticaÅ£i, după înfrîngerea cu Ucraina, la fel, chiar dacă am pierdut pe fondul unuia dintre meciurile noastre mai bune”.
Niculae s-a referit ÅŸi la valoarea lotului: “Trebuie să fim optimiÅŸti, dar ÅŸi realiÅŸti în acelaÅŸi timp. N-am cîştigat Campionate Mondiale sau alte trofee la nivel de echipă naÅ£ională. Am avut o generaÅ£ie foarte bună, însă
uitîndu-ne acum pe lotul naţionalei vedem că avem doar un singur jucător care evoluează la o echipă cu adevărat mare, Chivu la Inter.
ÃŽn rest, ceilalÅ£i sîntem buni, valoroÅŸi, dar activăm la echipe bune din campionate puternice, dar nu la echipe mari. Ä‚sta e adevărul, asta e realitatea! Nu putem să ne comparăm la nivelul ăsta nici cu sîrbii, nici celelate naÅ£ionale care ne-au bătut în campania precedentă. Doar dacă vom forma un grup unit, dacă vom avea liniÅŸte, putem ajunge din nou la un turneu final. Ne-am calificat la Euro 2008 după o perioadă foarte lungă de aÅŸteptare, iar după ce am fost eliminaÅ£i dintr-o grupă cu FranÅ£a, Italia ÅŸi Olanda am fost aspru criticaÅ£i”.
Nico îi acordă circumstanÅ£e atenuante lui LobonÅ£ pentru golul primit  de la 40 de metri în meciul cu Ucraina: “Nu vrem să-i iau apărarea lui Bogdan, dar a contat foarte mult faptul că mingea Jabulani ia traiectorii ciudate. Această minge cred că e făcută pentru spectacol, pentru suporteri, mai puÅ£in pentru portari. Sînt meciuri amicale, nu trebuie să tăiem capete ÅŸi să acuzăm”.
“La fel ca ÅŸi Chivu, toÅ£i ne dorim să participăm la un Campionat Mondial, dar pentru asta trebuie să le luăm pe rînd”, a concluzionat Daniel Niculae.
Related posts:



No comments yet... Be the first to leave a reply!