Mijlocaşul lui CFR Cluj, Gabriel Mureşan, spune că acest sezon a fost cel mai echilibrat din ultimii ani şi este de părere că feroviarii pot produce o performanţă mai importantă în ediţia viitoare a Ligii Campionilor decît cea realizată la precedenta participare din 2008.
“Foarte bine că i-am Å£inut pe fani cu sufletul la gură, asta i-a păstrat alături de noi pe tot parcursul sezonului. Ne-am bucurat mai mult la primul campionat pe care l-am luat, atunci a fost ceva special, acum sîntem oarecum obiÅŸnuiÅ£i cu performanÅ£a. Colegii vor să picăm în grupă cu Real Madrid, dar eu prefer altă echipă mare, mi-e frică să nu ne dea 5 spaniolii.
Sper să depăşim realizările pe care le-am avut în Liga Campionilor acum doi ani. Ne-a fost foarte greu în campionat, acum s-a jucat doar pe teren, echipele au fost mai bune“, a spus MureÅŸan.
Related posts:
- Gabi Balint: “Ne-am înÅ£eles pe doi ani. Voi lucra doar cu moldoveni”
- Roş-albaştrii n-au fost în stare să ia mai mult de un punct la Tg. Jiu » Steaua în criză
- Doar două partide a pierdut Unirea Urziceni pe teren propriu în ultimele două sezoane
- Gabi MureÅŸan: “Ne-ar conveni un egal la Steaua – TimiÅŸoara”
- Stoichiţă: “Va fi foarte greu cu Pandurii, dar trebuie să cîştigăm”



No comments yet... Be the first to leave a reply!